Defilare mută spre Liga I. Doar 500 de fani au asistat la ultima victorie a lui Poli

Redactor:
Radu Faur
Defilare mută spre Liga I. Doar 500 de fani au asistat la ultima victorie a lui Poli
  • Publicat:
  • Actualizat:

ACS Poli Timișoara a învins cu 3-1 pe Târgu Mureș și este aproape de promovare

Doar 500 de fani au asistat la meciul de ieri de pe „Dan Păltinișanu”

Un adversar timorat și prestațiile excelente ale tinerilor Răzvan Trandu și Cristian Bărbuț. Acestea au fost principalele ingrediente ale unei victorii importante pentru ACS Poli, care e foarte aproape de Liga I. Mijlocașul dreapta Bărbuț (18 ani) a deschis scorul în minutul 28, după o acțiune personală. Apoi Trandu (22 de ani) a punctat de două ori, în minutele 31 și 74, iar Punosevac a marcat golul de onoare pentru Târgu Mureș într-un meci liniștit.

Echipa mutată în vara trecută de la Recaș la Timișoara este pe primul loc în seria a II-a și mai are de jucat două meciuri în ultimele patru etape – unul la Baia Mare și unul acasă, cu FC Bihor. Dacă obțin patru puncte din șase, timișorenii promovează indiferent de celelalte rezultate. Bănățenii se bucură însă în liniște. Ieri, la fel ca în majoritatea meciurilor, au jucat cu doar 500 de spectatori în tribune. Timișoara e aproape să revină în Liga I, dar atmosfera de la stadion nu se poate compara cu cea din deceniul trecut.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă…
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână…
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea…
×